La jumătatea anului, Banca Transilvania raportează un profit operaţional mai mare cu 57% faţă de 30 iunie 2008, de la 148 mil. lei, la 232 mil. lei. De unde această creștere? „Volumul total al creditelor BT a crescut la 11.272 mil. lei – la data de 30.06.2009, în condiţiile dezvoltării echilibrate a portofoliului, pe fondul scăderii cererii de credite în piaţă, dar cu identificarea celor mai bune oportunităţi atât pentru clienţi, cât şi pentru bancă. Din volumul total al creditelor BT, cele destinate persoanelor juridice reprezintă 57,40%, iar cele pentru persoane fizice, 42,60%”, se arată în comunicatul de presă al băncii.
În primul semestru al acestui an, solvabilitatea BT a înregistrat un nivel confortabil de 14,05%, cu mult peste limita minimă impusă de BNR, care este de 8%, mai precizează documentul.
Rekkers, directorul general: „În primul semestru 2009 profitul operaţional BT a crescut cu 57% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezistăm foarte bine acestui mediu economic plin de provocări, adaptându-ne strategia, direcţionând-o preponderent către eficienţă şi spre optimizarea serviciilor. Am acţionat în sensul menţinerii unei stabilităţi în relaţiile cu clienţii noştri, venind cu oferte dedicate, în momentele atipice pe care le parcurgem şi focusându-ne puternic pe reducerea costurilor băncii. Având în vedere evoluţia BT şi oportunităţile identificate în piaţă, suntem siguri că banca va ieşi mai puternică din această perioadă dificilă pentru toţi”.
În această dimineață, grupul Renault a anunțat, pentru semestrul I al acestui an, o pierdere netă de 2.712 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 15,99 miliarde de euro, în scădere cu 21,5% față de același semestru al anului trecut. Producția auto a contribuit cu 15,1 miliarde de euro la cifra de afaceri, în recul cu 24,2% față de aceeași perioadă a anului 2008.
Filiala de Finanțare a vânzărilor (RCI Banque) a contribuit cu 890 de milioane de euro la cifra de afaceri a grupului (-14,7%).
Marja operațională a Grupului este negativă și se ridică la 620 de milioane de euro (-3,98% din cifra de afaceri).
„Grupul confirmă obiectivele anunțate la începutul anului pentru 2009: un free cash-flow pozitiv și o cotă de piață în creștere”, se arată în comunicatul de presă al Grupului. Free cash-flow-ul pozitiv s-a ridicat la 848 de milioane de euro, în timp ce cota de piață a rămas stabilă la 3,7%.
În ceea ce privește contribuția Dacia la rezultatele grupului, vânzările sale au crescut în prima jumătate a anului cu 20,3%, la 153.826 autoturisme.
La export, Dacia a vândut 130 668 vehicule, cu 60,4% mai mult față de primul semestru din 2008. Cu 95 667 unităţi inmatriculate, Europa Occidentală reprezintă prima destinație pentru exporturile Dacia. În plus, Dacia este marca auto cu cea mai rapidă creștere a vânzărilor pe piața vest europeană în primul semestru al anului 2009 (+99,8%).
În iulie 2008, am anticipat criza și am luat primele decizii necesare pentru a ne pregăti să o traversăm. Astăzi, Renault rezistă, așa cum o demonstrează free cash-flow-ul pozitiv.
Carlos Ghosn, PDG Renault
Banca Comercială Română a continuat creşterea afacerilor, dar profitul net consolidat după impozitare şi plata intereselor minoritare a scăzut la 606,8 milioane lei (144,2 milioane euro), în semestrul 1 2009, rezultat mai mic cu 20,1% faţă de S1 08, în principal din cauza cheltuielilor mai mari cu provizioanele şi a scăderii venitului din comisioane generată de reducerea consumului populaţiei.
Rezultatul operaţional a crescut la 1,364 miliarde RON (324,2 milioane euro) în creştere cu 13,2% faţă de semestrul I 2008 şi cu 7,9%, faţă de semestrul doi al anului trecut.
Principalul motor a fost creşterea puternică a venitului operaţional (cu 196,1milioane RON respectiv cu 9,5% peste S1 08), în timp ce cheltuielile operaţionale au înregistrat o creştere moderată generată de extinderea reţelei de unităţi şi de deprecierea leului (creştere cu doar 36,6 milioane RON, adică 4,3% faţă de S1 08) pe fondul unui control atent al cheltuielilor de personal (-5,5%).
Grupul Erste, din care face parte BCR, va anunţa, azi, la Viena, rezultatele pe primele şase luni din 2008. Analiştii apreciază că Erste va afişa profit, chiar dacă în scădere, pe fondul diminuării profitului la şase luni al BCR, cel mai important contributor la formarea rezultatului net pe Grup, cât şi al evoluţiilor generale ale crizei economice din ţările în care grupul financiar este prezent.
Erste a înregistrat, în primul trimestru al anului, un profit net de 232,1 milioane euro, dupa plata intereselor minoritare, mai mic cu 26,5% faţă de aceeaşi perioada din 2008, când a obţinut 315,6 milioane euro.
Scăderea profitului a fost determinată în principal de majorarea costurilor aferente provizioanelor de risc, care au înregistrat în primul trimestru din 2009 circa 370,2 milioane euro, faţă de 163,1 milioane euro în perioada similară din 2008.
Toate ţările, cu excepţia Ucrainei, în care Erste Group are doar o prezenţă redusă, au înregistrat în continuare profit în primul trimestru din 2009.
Veniturile operaţionale ale grupului au fost de 1,814 miliarde euro (+5,2% faţă de primul trimestru din 2008 şi +3,6% faţă de trimestrul patru), cu o creştere moderată a costurilor – cheltuielile operaţionale s-au majorată faţă de primul trimestru din 2008 cu 1,2%, atingând valoarea de 975,9 milioane euro (+2,9% faţă de trimestrul patru) – şi-au adus în mod egal aportul la acest rezultat. (Agerpres)

Foto: www.daylife.com
Miliardarul Igor Zyuzin (foto), CEO al „Mechel”, despre aceste rezultate:
Primul trimestru al anului 2009 a fost destul de dificil pentru „Mechel”, precum şi pentru întreaga industrie minieră şi siderurgică. Cu toate acestea, în ciuda declinului cererii şi al preţurilor pentru toate produsele companiei, am reușit să închidem trimestrul cu venituri din exploatare net pozitive. Un factor important în sustenabilitatea companiei în vreme de criză îl constituie structura sa integrată pe verticală. Acesta ne-a permis să susținem utilizarea capacităților de producție și flexibilitatea în vânzări în mediul dificil de piaţă.
Iată și cifrele:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
La „Mechel Târgoviște”, efortul pentru un venit net pozitiv s-a concretizat în decizia de concediere a aproximativ 8% din personalul angajat, adică a 249 de persoane.
„Clujana” a publicat astăzi bilanțul anual pe 2008, cifrele reflectând activitatea economică fiind foarte apropiate de cele raportate în anul precedent.
Cu nici 1,9 milioane de euro venituri totale și un profit net de o mie de euro, „Clujana” rămâne un mic atelier de fabricare a încălțămintei, departe de pretențiile de succes ale acționarului majoritar, Consiliul județean Cluj, ai căror reprezentanți pretindeau, într-un acces de demagogie electorală, că societatea ar putea încălța armata și jandarmeria română.
Spre comparație, „Ardeleana” din Alba Iulia, profilată și ea pe producția de încălțăminte, înregistra, în 2007, o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro și un profit de 20.000 de euro.
Dar să vedem cifrele:
| 2008 | 2007 | |
| Cifra de afaceri | 4 787 935 | 3 924 269 |
| Venituri totale | 6 996 415 | 6 213 504 |
| Cheltuieli totale | 6 983 305 | 6 207 788 |
| Profit brut | 13 110 | 5 716 |
| Profit net | 3 698 | 5 716 |
Așadar, o creștere a veniturilor totale de 12,6%, în condițiile în care rata inflației în 2008 a fost de 6,4%.
Cifra de afaceri este oricum mică, dacă este raportată la capitalurile proprii, care se ridică la valoarea de 15,18 milioane de lei. Sesizând această situație, la AGA extraordinară din 27 mai, Consiliul de administrație a supus la vot propunerea de vânzare prin licitație publică cu strigare a activului „rețele electrice” aflat în patrimoniul companiei.